Senatorul PNL Dorin Dobra a votat împotriva încuviințării arestării lui Vosganian, și nu așa cum a declarat în presă (VIDEO)

Senatorul PNL Dorin Dobra a votat împotriva încuviințării arestării lui Vosganian, și nu așa cum a declarat în presă (VIDEO)
Foto: bistrita.citynews.ro

Alba neagra cu declaraţiile în presă. Senatorul PNL Dorin Dobra anunţa indignat, vineri seară, „sub puterea onoarei”, că a votat pentru încuviinţarea arestării lui Varujan Vosganian.

Numai că imaginile din Senat arată cum bila albă ajunge în urna neagră, ceea ce înseamnă că a votat împotriva urmăririi penale și practic se aflî printre colegii fostului ministru al Economiei care l-au scăpat pe Vosganian de cercetare.

„Susţin următoarea declaraţie publică sub puterea onoarei: am votat pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian”, anunţa imediat după votul din Senat, Dorin Dobra.

Numai că jurnaliştii de la timponline.ro au studiat cu atenţie imaginile video din timpul votului.

Cu ajutorul unor specialişti, aceştia au reuşit să captureze momentul în care senatorul a votat. Din imagini reiese că acesta a introdus bila albă în urna neagră, ceea ce înseamnă că s-a declarat împotriva încuviinţării arestării lui Vosganian, nicidecum ”pentru” aşa cum anunţase.

Senatorul Dorin Dobra a fost ales în 2012 să reprezinte în legislativul României Colegiul 1 Senat din care face parte şi oraşul Bistriţa.

Dorin Dobra una spune, alta votează