Militanţii din gruparea Stat Islamic au ars mii de cărţi şi manuscrise rare din bibliotecile orașului irakian Mosul, unele surse vorbind despre distrugerea a peste 100.000 de documente.
Elijah J. Magnier, şeful departamentului de corespondenţi ai cotidianului Al Rai, a declarat pentru The Independent că reprezentanţii Bibliotecii Publice din Mosul au raportat că 112.709 cărţi şi manuscrise, dintre care unele se aflau pe lista de documente rare protejate de UNESCO, au fost distruse de gruparea Statul Islamic.
Potrivit directorului Bibliotecii Publice din Mosul, extremiştii au demolat clădirea instituție folosind dispozitive explozive, iar conform unor informații din presa regională, militanţii SI au făcut un „rug” uriaş din cărţi şi texte ştiinţifice în holul principal al bibilotecii din Mosul.
Printre documentele care au fost arse se află o colecţie rară de ziare irakiene de la începutul secolului al XX-lea, hărţi, cărţi şi colecţii rare de documente din perioada Imperiului Otoman.
Un profesor de istorie de la Universitatea din Mosul spune că militanții islamiști au început să distrugă biblioteca la începutul acestei luni. Profesorul mai menționează că gruparea SI a distrus și materiale importante aparținând Bibliotecii musulmanilor suniţi, bibliotecii Bisericii Latine a fraţilor dominicani şi Bibliotecii Muzeului din Mosul.