Gabriel Oprea, la bilanțul MAI pe 2014: Criminalitatea stradală, la cea mai mică valoare din ultimii 9 ani (VIDEO)

Gabriel Oprea, la bilanțul MAI pe 2014: Criminalitatea stradală, la cea mai mică valoare din ultimii 9 ani (VIDEO)
Foto: B1 TV

Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat luni, la bilanțul MAI pe anul 2014, că fenomenul criminalității s-a aflat anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

În cadrul analizei, Oprea a subliniat că furturile, dar și criminalitatea în mediul rural s-au aflat în scădere.

”2014 nu a fost un an al violențelor. Criminalitatea per ansamblu a înregistrat scăderi”, a declarat ministrul Gabriel Oprea.

Tot anul trecut, pentru a se obține performanță cu oameni bine pregătiți, ministerul în colaborare cu guvernul au pus în aplicare măsuri prin care munca angajaţilor să fie răsplătită. De asemenea, a fost implementat un mecanism de solidaritate cu familiile care au pierdut oameni dragi în misiuni.

În acest sens, văduvele celor căzuți la datorie, au fost integrate în sistem. Și copiii de eroi au fost înscriși la Academia de Poliție și s-au integrat imediat în sitem.

Apărarea sistemului de drept a fost unul dintre pilonii Ministerului de Interne anul trecut. Peste 21.000 de ofițeri au fost prmovați în 2014, iar toate promoțiile au fost încadrate în termen.

De asemenea, parcul auto a fost îmbunătățit, având în vedere că peste 80% dintre mașini aveau o vechime mai mare de 10 ani.

Gabriel Oprea a vorbit și despre noua strategie de ordine și siguranță, despre care are încrederea că va fi adoptată, după prezentarea în CSAT.

Gabriel Oprea, la bilanțul MAI pe 2014