Dacian Cioloș: „Programul de guvernare USR poate să pară dur”. Propunerea de premier susține pașaportul verde și implicarea influencerilor în campania de vaccinare

Dacian Cioloș: „Programul de guvernare USR poate să pară dur. Propunerea de premier susține pașaportul verde și implicarea influencerilor în campania de vaccinare

Dacian Cioloș, propunerea de premier a lui Klaus Iohannis, promite măsuri dure anti-COVID-19, pe care ar urma să le implementeze rapid, dacă va ajunge la guvernare, după votul din Parlament.

Dacian Cioloș crede că impunerea pașaportului verde va scădea numărul de morți de COVID-19.

„Susținem o măsură care a fost aplicată cu succes în multe state ale UE încă din vară. Chiar dacă gradul de răspândire este al virusului este mare, număr de morți este mult mai mic decât în România”, a declarat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș promite mărirea capacității de testare anti-COVID-19

Propunerea de premier a explicat ce va presupune exact pașportul verde.

„Certificatul verde înseamnă trei posibilități: vaccinare, persoana respectivă sa fi trecut prin boală sau să fi fost testată.

Vaccinarea obligatorie în sistemul privat se referă la categorii profesionale care intră în contact cu populația într-un fel sau altul”, a mai precizat Cioloș.

În plus, Cabinetul Cioloș promite să crească cifrele campaniei de vaccinare și să sporească accesul cetățenilor la testare. În privința vaccinării, liderul USR are în plan includerea unor influenceri, în cadrul unei noi campanii.

„Este nevoie și de accelerarea vaccinării, dar și de măsuri pentru accesul la testare”, a mai precizat Cioloș.

Liderul USR a recunoscut că programul de guvernare ar putea să pară destul de dur, pentru anumiți cetățeni.