O femeie din Sydney apără o musulmană atacată în metrou pentru că e îmbrăcată într-o hijab: O poartă pentru că vrea să fie modestă cu corpul ei nu din cauza unor oameni ca tine care stau și o jignesc (VIDEO)

O femeie din Sydney apără o musulmană atacată în metrou pentru că e îmbrăcată într-o hijab:  O poartă pentru că vrea să fie modestă cu corpul ei nu din cauza unor oameni ca tine care stau și o jignesc (VIDEO)
Foto: captură video

O femeie din Australia a devenit „erou” pe internet după ce a apărat o musulmană, care a fost hărțuită în metrou de o altă pasageră, acuzând-o că este susținătoarea Statului Islamic pentru că poartă hijab, informează HotNews.

„De ce porți hijabul pentru un bărbat care se însoară cu o fetiță de șase ani?”, a întrebat-o femeia pe musulmană.

Pentru că musulmana a preferat să nu răspundă, Stacey Eden a sarit in apararea acesteia: „O poartă pentru ea, ok? O poartă pentru că vrea să fie modestă cu corpul ei nu din cauza unor oameni ca tine care stau și o jignesc”.

 ”Copiii tăi decapitează oameni în Siria. Citește ziarele, 148 de oameni, creștini omorâți în Kenya. Se ucid între ei în Siria”, a continuat să comenteze femeia.

„Nu sta acolo și nu îți bate joc de cineva care nu are nimic de-a face cu asta. Arată puțin respect. Dacă nu ai nimic draguț de spus, mai bine taci”, a răspuns Eden.

Imaginile au devenit virale, atrăgând sute de like-uri, share-uri și comentarii pe rețelele de socializare.

Stacey Eden apără o musulmană abuzată în Sydney