Barometrul Opiniei Publice în Basarabia: Moldovenii se întorc spre Rusia, iar interesul față de Uniunea Europeană este în scădere

Barometrul Opiniei Publice în Basarabia: Moldovenii se întorc spre Rusia, iar interesul față de Uniunea Europeană este în scădere
Foto: europa.eu

Atracția Uniunii Europene scade în raport cu Federația Rusă și Uniunea Economică EurasiAtică, potrivit Barometrului Opiniei Publice, făcut public joi, transmite Radio Europa Liberă.

În cazul în care duminică s-ar organiza un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, numai 40% ar fi pentru, în schimb pentru aderarea la Uniunea Eurasiatică ar vota 58 %.

În ceea ce privește relațiile externe ale Republicii Moldova, 74% dintre respondenţi sunt de părere că ţara are relaţii bune şi foarte bune cu UE, în timp ce 70% au apreciat ca fiind bune şi relaţiile cu România.

Peste 60% au spus că avem relaţii bune şi foarte bune cu SUA, la fel şi cu Ucraina.

De partea cealalaltă a baricadei, mai bine de 60% dintre respondenţi consideră că Republica Moldova are relaţii proaste cu Federaţia Rusă. „Cei care au guvernat ţara şi s-au numit partide pro-europene au făcut un mare deserviciu Republicii Moldova, de fapt au subminat vectorul european. Este pentru prima oară când constatăm din acest sondaj că diferenţa dintre cei care vor integrare eurasiatică şi integrare europeană deja este de aproximativ 20 de procente. Ceea ce este dramatic”, explică scăderea față de UE, analistul politic Igor Boţan, care face parte din grupul de experţi ai BOP.