În acest context, reprezentanții România Curată au solicitat mai multe informații din partea Primăriei care să clarifice destinul pasarelei ce ar urma să lege două dintre cele mai populate cartiere ale Iașului de restul urbei.
Municipalitatea spune că întârzierile au fost cauzate de ”relocarea unor rețele ce au impus schimbarea soluției tehnice”, a proiectului aferent, dar și organizarea achiziției de lucrări la rampele și bretelele pasarelei.
“La momentul de față, se lucrează la suprastructură, la infrastructura rampelor, dar și la rețelele de termoficare și de apă care trebuie mutate”, spune oficialii din Iași.
La întrebarea ”Ce măsuri se iau în ceea ce privește firmele care nu și-au onorat obligațiile contractuale?”, municipalitatea a răspuns că măsurile respective ”se iau în conformitate cu prevederile contractuale”, fără însă a preciza care sunt acestea.
![]()