Avocat bucureștean, reținut pentru că a cerut mită 6.000 de euro

Un avocat al Baroului București a fost reținut, după ce a pretins o mită în valoare de 6.000 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal. Procurorii Direcției Generale Anticorupție (DNA) susțin că avocatul Vasile Stoian ar fi cerut suma de bani pentru a interveni pe lângă un angajat al Institutului de Medicină Legală.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii desfășoară cercetări penale față de inculpatul Vasile Stoian pentru infracțiunea de trafic de influență.

Vezi aici ce acuze îi aduce DNA avocatului

DNA precizează că în perioada februarie-martie 2011 Vasile Stoian a cerut unui bărbat suma de 6.000 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal ce i-ar fi putut ameliora situația juridică. Persoana de la care au fost ceruți bani este cercetată în stare de arest pentru moartea a două persoane în urma unui accident rutier.

Actul medical ce urma să fie obținut viza recalcularea alcoolemiei până la un prag sub limita legală.

Vasile Stoian a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore urmând să fie prezentat magistraților Curții de Apel cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Ultima oră
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)