Mai multe mame din comuna Bosanci, județul Suceava, au manifestat în sprijinul educatoarei acuzate de agresiune sexuală şi viol asupra a trei fetiţe, una de 4 ani şi celelalte două de 7 ani. Femeia e arestată preventiv. Acțiunea de protest a avut loc chiar în fața grădiniței în care aceasta lucra.
Localnicii cred că Maria Podolak e acuzată pe nedrept. Cele două presupuse victime care au 7 ani au părăsit grădiniţa de doi ani, iar mamele care au participat la miting se întreabă de ce copilele nu au vorbit până acum: „Cele două fetiţe mai mari sunt la şcoală, în clasa I acum. De ce au tăcut timp de doi ani?”.
„Este cea mai bună educatoare. Am avut trei copii la ea, doi băieţi şi o fată. Până în momentul de faţă nu am avut nicio problemă. Au trecut poate 400 de fete prin mâinile ei. La 51 de ani consideraţi că ar fi putut să facă asemenea lucru un om care are o carieră de 21 de ani în Bosanci? Sub nicio formă. O susţinem necondiţionat, păcat că va pierde Bosanciul un educator extrem de bun”, a spus o altă participantă la miting citată de Adevărul.
Totul a ieșit la iveală după ce tatăl a două dintre victime a încercat să-şi facă dreptate singur şi i-a incendiat maşina educatoarei. El a fost audiat și le-a spus polițiștilor că a vrut astfel să se răzbune pe educatoarea care i-a abuzat fetițele.
Polițiștii au început cercetările și au mai descoperit și a treia victimă.
„Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.
Profesorul Dragomir Vicenţiu Chisăliţă, în vârstă de 59 de ani, a fost și el arestat pentru abuz sexual asupra unei eleve de gimnaziu din Costâna, Todireşti.