Un bebeluș de o lună a din Botoșani a fost transportat la spital direct de la biserica unde era botezat, după ce i s-a făcut rău la scurt timp după ce a fost scos din cristelniță, scrie Digi24.
Părinții au observat că bebelușul s-a învinețit după ce a fost scos din cristelniță și au chemat ambulanța. Cel mic a fost transportat de urgență la Spitalul de Pediatrie din Iași unde a fost supus unor investigații. Medicii au spus că este în afara oricărui pericol, dat va mai rămâne sub supraveghere.
“Starea generală a copilului în vârstă de o lună este bună. Copilul nu prezintă leziuni la nivelul cavităţii bucale, este stabil din punct de vedere hemodinamic. Este supravegheat în continuare pe Terapie Acută în Pediatrie pentru supravegherea funcţiilor vitale, pentru supravegherea funcţionalităţii respiratorii în eventualitatea unei posibile pneumonii de aspiraţie”, a declarat Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iaşi.
Liviu Floraru, preot de 16 ani, susține că nu are nicio vină pentru ce s-a întâmplat și și-a manifestat dorința de deveni naș al copilului, după ce va ieși din spital.
„La 5 minute după ce a fost botezat a început să i se facă rău. Probabil că a luat o mică gură de apă, în rest nu-mi explic cum s-a putut întâmpla. De când sunt preot nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Tot ce a fost omeneşte posibil am făcut, nu am greşit cu nimic”, a declarat preotul.