Zborurile United Airlines prezentau întârzieri miercuri dimineaţa, după ce au fost blocate la sol din cauza unei probleme la sistemul informatic al companiei aeriene, a anunţat Administraţia Federală americană a Aviaţiei (FAA).
„Acţionăm pentru a vă conduce la destinaţie cât mai rapid posibil”, este mesajul companiei de pe Twitter, notează Mediafax.
Problema, care a apărut pe Coasta de Est cu puţin înainte de ora 9.00 (16.00, ora României), a obligat compania să elibereze bilete de avion tipărite pe mai multe aeroporturi și a afectat inclusiv companii care asigură legături locale ca United Express.
Până la ora locală 9.20 (16.20, ora României), interdicţia impusă companiilor care asigură legături locale a fost anulată, potrivit FAA, însă zborurile United erau în continuare blocate.