Parlamentul European a făcut un apel joi, la adresa statelor Uniunii Europene pentru a acționa astfel încât supermarketurile și hipermarketurile cu suprafețe de peste 400 m2, să distribuie alimentele nevândute asociațiilor caritabile, în loc de a le distruge, transmite AFP, potrivit Agerpres. În caz contrar, potrivit legii, supermarketurile și hipermarketurile riscă amenzi de până la 75.000 de euro.
În acest sens, într-o rezoluție adoptată la Strasbourg cu privire la economia circulară, eurodeputații au aprobat un amendament prin care ”invită Comisia Europeană să încurajeze crearea, în statele membre, a unor convenții care să prevadă ca sectorul comerțului alimentar cu amănuntul să distribuie produsele nevândute către asociații caritabile”.
”Este o primă etapă în lupta împotriva risipei alimentare în Europa”, a subliniat Angélique Delahaye, eurodeputata conservatoare franceză care a depus amendamentul.
”Vedem că oamenii mor de foame, acum cu criza din Grecia, problemele din Portugalia, Spania, Italia. Nu putem continua astfel”, a pledat Arash Derambarsh, un consilier local francez care luptă împotriva risipei alimentare.