Procuratura generală din Mexic a oferit luni o recompensă de 60 de milioane de pesos (circa 3,8 milioane de dolari) pentru orice informație despre locul unde s-ar putea ascunde baronul drogurilor Joaquín ”El Chapo” Guzmán, care a evadat sâmbătă din închisoare.
Suma oferită este dublă față de cât s-a oferit la prima evadare a liderului cartelului Sinaloa, relatează EFE, deoarece, după cum a precizat procurorul general, Arely Gómez, ”este vorba de o persoană care a evadat de două ori din sistemul penitenciar și pentru că reprezintă o amenințare pentru securitatea publică”.
Cetățenii pot folosi o linie telefonică gratuită pentru a face denunțuri asupra cazului, potrivit lui Gómez, care a prezentat o fotografie recentă a traficantului de droguri, în care acesta apare fără mustață și cu capul ras, scrie Agerpres.
”El Chapo” Guzmán a evadat săptămâna trecută din închisoare, a anunţat Comisia Naţională mexicană pentru Securitate. Guzman era încarcerat la Închisoarea federală Altiplano, iar gardieni de au descoperit că acesta lipsește sâmbătă, în urma unei verificări de rutină.
Guzman a mai evadat de la o închisoare de maximă securitate în 2001, într-un cărucior pentru rufe, şi a fost capturat abia în februarie 2014, pe o plajă dintr-o staţiune mexicană. (Detalii AICI)