Premieră națională: Medicii clujeni, la un pas de a efectua primul transplant de mână

Premieră națională: Medicii clujeni, la un pas de a efectua primul transplant de mână
Foto: metro.co.uk

Medicii clujeni sunt la un pas de a realiza o nouă premieră națională. Primul transplant de mână din România ar putea fi efectuat în câteva luni, după ce vor fi obținute aprobările necesare de la Ministerul Sănătății, relatează City News. Deși până acum au fost realizate doar 100 de astfel de transplanturi, medicii români susțin că sunt pregătiți pentru o astfel de operație, iar pacienții sunt încrezători. 9 persoane s-au înscris deja pe listele de așteptare.

“Avem centru de transplant acreditat pentru organe, pentru rinichi și pancreas. Ne mai trebuie personalul pentru transplantul de mână”, a declarat dr. Dan Luscalov, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Cluj.

Medicii români au învățat tehnica de la colegii lor din Germania, profesorul Alexandru Georgescu, şeful secției de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca dând asigurări că elementele necesare unui astfel de transplant sunt asigurate.

„Avem terapia intensivă asigurată, avem tratamentul imunologic asigurat, avem coordonatorul care stă de vorbă cu posibilul donator şi suntem noi care stăm de vorbă cu posibilul receptor”, a declarat acesta.

Transplantul de mână este încă în mediul experimental, fiind o procedură complexă. Membrul este preluat de la un pacient aflat în moarte cerebrală și transplantat altuia, care are un braț sau ambele amputate. Intervenția ar putea reda 60% dintre funcțiile mâinii. Pentru operațiile efectuate în țară, medicii clujeni vor colabora cu cei din Bucureşti, dar şi cei din Europa şi SUA.