Vicepreședintele PSD Vâlcea Aurel Vlădoiu a murit la vârsta de 68 de ani

Vicepreședintele PSD Vâlcea Aurel Vlădoiu a murit la vârsta de 68 de ani
Foto: realitateavalceana.ro

PSD este din nou în doliu. Deputatul Aurel Vlădoiu, vicepreședinte al PSD Vâlcea, a murit luni dimineață.

Acum câteva luni s-a stins din viață și social-democratul Ion Cîlea, fost președinte al CJ Vâlcea.

„Partidul trece pentru a doua oară, în interval de o jumătate de an, printr-o nouă încercare, după ce în decembrie anul trecut preşedintele Ion Cîlea ne-a părăsit. Ne va lipsi experienţa administrativă şi politică a celui care a fost deputat şi coleg şi prieten de partid”, a declarat preşedintele Organizaţiei judeţene a partidului, deputatul Constantin Rădulescu, scrie Agerpres.

Aurel Vlădoiu, în vârstă de 68 de ani, se afla la treilea mandat pe listele PSD.

În luna decembrie a anului trecut, Aurel Vlădoiu a leșinat în plenul Camerei Deputaților. (Detalii AICI)