Președintele Barack Obama a susținut că Statele Unite și întreaga lume trebuie să depună eforturi mai mari în lupta contra încălzirii globale și a prezentat planul administrației de reducere a emisiilor de carbon, informează Reuters.
Declarând că schimbările climatice reprezintă ce a mai mare amenințare cu care se confruntă lumea, Obama a spus că reducerea cu 32% până în 2030 a emisiilor de carbon față de nivelurile din 2005 va diminua facturile de energie ale americanilor și va îmbunătăți starea de sănătate a populațiilor vulnerabile din întreaga lume.
Planul american pentru energie curată este considerat o componentă-cheie a moștenirii pe care o va lăsa Obama în domeniu, plan pe care l-a promis în campania pentru Casa Albă din 2008. ”Suntem prima generație care simte impactul schimbării climatice. Suntem ultima generație care poate face ceva în legătură cu ea”, a declarat Obama în fața unei audiențe, la Casa Albă. ”Avem doar o casă. Avem doar o planetă. Nu există un plan B”, a mai spus acesta.
De cealaltă parte, republicanii nu sunt mulțumiți, iar liderul maorității din Senat, Mitch McConnell, a susținut că noile reguli vor crește facturile de energie. ”Voi face tot ce-mi stă în putință pentru a-l opri”, a declarat McConnell. Purtătorul de cuvânt al republicanilor din Camera Reprezentanților, John Boehner, a declarat că ”planul este unui costisitor, o insultă arogantă adresată americanilor care se chinuie să supraviețuiască”.
Obama a respins acuzațiile conform cărora planul va duce la creșterea facturilor pentru americani și la creșterea numărului de șomeri.