ÎCCJ a decis menținerea măsurii controlului judiciar față de Darius Vâlcov

ÎCCJ a decis menținerea măsurii controlului judiciar față de Darius Vâlcov
Foto: stiripesurse.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Aceeași decizie se aplică și în cazul celorlalți inculpați din dosar, Lucian Petruț Șușală, Minel Prina, Petre Bogdan Timofte, Constantin Tomescu.

Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pe 21 mai 2015 pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, notează știripesurse.ro.

Pe 23 iunie, după două luni de arest preventiv, a fost eliberat sub măsura controlului judiciar.