Eveniment
Meteorologii au emis luni o atenționare Cod Galben de furtuni pentru toată țara, anunță B1 TV.
Atenționarea este valabilă de luni de la ora 16.00 până marți la ora 23.00.
În perioada menţionată, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării.
Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40….50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină, anunță ANM.
![]()
Foto: ANM