Andronescu: Putem deveni ca națiune ofertanți de educație. Trebuie să negociem fondurile la Comisia Europeană

Andronescu: Putem deveni ca națiune ofertanți de educație. Trebuie să negociem fondurile la Comisia Europeană

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației și actualul Rector al Universității Politehnice din București, a declarat, duminică, pentru postul B1 TV, că studenții s-au orientat anul acesta spre facultăți de medicină ori inginerie, domenii de interes pentru piața muncii din Europa, precizând că în acest context, românii ar putea deveni „ofertanți de educație”, însă este nevoie de o negociere corectă a fondurilor și resurselor cu Comisia Europeană.

Întrebată dacă situația de la Bacalaureat a avut un impact asupra numărului de studenți de anul acesta, Ecaterina Andronescu a declarat: „Asupra universității pe care o reprezint, categoric nu. Chiar am avut circa 1.000 de înscrieri în plus față de ceea ce am avut anul trecut. Și explic acest lucru prin creșterea atractivității față de două domenii extrem de importante, medicina și ingineria, și această atractivitate este mai degrabă legată de piața muncii din Europa decât de piața muncii din România. (…) Noi putem să ne gândim ca națiune că am putea să devenim ofertanți de educație. În această situație, trebuie să negociem foarte corect și foarte bine fondurile și resursele la Comisia Europeană”.

Aș vrea să realizăm împreună cu studenții universității o comunitate cu deviza „Noi gândim și construim soluții, ceea ce mi se pare că într-o epocă a internetului este extrem de important”, a declarat Andronescu.

Ecaterina Andronescu, despre sistemul de învățământ

Embed: