Un indicator cu un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu poate fi întâlnit în fiecare oraș, poziționat pe diverse clădiri.
Rolul semnului este să marcheze existența unui adăpost antiaerian în clădirea respectivă, unde în caz de bombardamente oamenii se pot refugia.

Indicatorul a fost introdus în anul 2015, când s-a stabilit că triunghiul albastru încadrat într-un pătrat portocaliu trebuie să fie situat pe fiecare spaţiu identificat de protecţia civilă, potrivit stiripesurse.ro.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a pus la punct o listă ce cuprinde totalitatea adăposturilor de protecție civilă din toată țară. IGSU a mai precizat că la nivel național figurează 4.538 de spații de care oamenii se pot folosi în caz de urgență, conform listei publicate pe site-ul IGSU în secțiunea Informații Utile.
În București sunt construite cele mai multe astfel de adăposturi, circa 10.000. Județele Ialomița și Vrancea au numai 13 astfel de încăperi, iar în Constanța există 64 de adăposturi.