În urmă cu ceva timp, Mircea Badea a ironizat-o pe Adelina Pestrițu pentru că a picat proba scrisă la limba și literatura română de la examenul de bacalaureat, potrivit spectacola.ro.
Adelina este una dintre cele mai populare influencerițe din România, cu o comunitate numeroasă pe rețelele sociale, iar fanii o urmăresc cu interes în proiectele sale. Tocmai din acest motiv, nu mai este pentru nimeni un secret faptul că frumoasa brunetă câștigă sume impresionante de bani din campaniile desfășurate pe social media, acolo unde face reclamă la diverse produse. Totuși, dacă acum mii de tineri o iau ca reper de viață, în trecut, aceasta nu era cel mai bun exemplu, cel puțin dacă ne referim la notele de la bacalaureat. Se pare că vedeta a picat cu o notă foarte mică proba scrisă la limba română, iar Mircea Badea a ironizat această situație, potrivit sursei citate.
Potrivit vedetei, nota mică de la limba și literatura română a fost cauzată de încurcarea operei despre care aceasta trebuia să scrie.
„Am luat nota 10 la proba orală, dar la scris am luat doar 3,6. Nu se pune problema că nu am învățat, dar s-a întâmplat ca să încurc subiectele și în loc să scriu despre Ion, am scris despre Moromeții”, se apără Adelina Pestrițu.
Argumentele brunetei nu par a fi convingătoare și pentru omul de televiziune Mircea Badea.
„A terminat la secția filologie. Bun, dar a picat bacalaureatul cu nota de 3,6 chiar la limba și literatura română. Deci dânsa era la filologie și a picat bac-ul fix din cauza literaturii. Nu ai cum așa ceva. Deci cum? Sper ca la postările alea de pe Instagram, unde ia 2000 de euro per bucată, sper că nu confundă produsele, zic și eu. Ai confundat Ion cu Moromeții, nu există mai tare de atât. Ce anume ar putea genera astfel de confuzii? Era vorba de țărani”, a spus Mircea Badea despre rezultatul Adelinei Pestrițu de la bacalaureat, cu ceva timp în urmă.
Adelina Pestrițu spune că are foarte puține momente în care stă departe de telefonul mobil, întrucât este întotdeauna focusată pe a crea cât mai mult conținut de calitate pentru comunitatea sa. În acest sens, influencerița are și un mesaj pentru haterii care spun că meseria sa este una ușoară.
„Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac.”, mai spunea aceasta.