Bistriţa-Năsăud: Un sicriu dotat cu sistem de aer condiţionat a luat foc în timpul unui priveghi

Un priveghi din localitatea Pinticu din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost întrerupt vineri, 12 mai, în momentul în care sicriul dotat cu aer condiționat al persoanei decedate a luat foc.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil incendiul a pornit de la un scurtcircuit.

Un sicriu dotat cu aer condiţionat a luat foc, în timpul unui priveghi

Chemați la fața locului, pompierii de la detaşamentul din Bistriţa şi de la punctul de lucru din comuna Lechinţa, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Teaca au stins incendiul care a afectat atât sicriul, cât şi încăperea în care se afla acesta.

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a transmis că totul ar fi pornit de la o defecţiune la sistemul de aer condiţionat al sicriului.

„Incendiul a fost lichidat de proprietari, se manifesta la nivelul unei încăperi în care se desfăşura un priveghi. Au ars elementele combustibile din interiorul camerei”, a spus Marius Rus, potrivit Agerpres.

Ultima oră
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)
20:11 - România marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare și religioase. Cum vor avea loc manifestările din București și din țară
19:59 - Bucureștiul schimbă regulile pentru evenimentele private. PMB vrea mai puține blocaje și festivaluri mai bine organizate
19:49 - Tanczos Barna, dezvăluiri despre formarea Guvernului Bolojan: „Nu era nimeni care să vrea să fie premier și să evite dezastrul bugetar. A acceptat Bolojan. De ce să renunțe acum?”
19:27 - STB cumpără 46 de tramvaie noi şi 100 de troleibuze articulate. Când vor intra în circulație noile investiții
19:27 - Obiceiurile de seară care îți pot obosi inima. Care este recomandarea cardiologului pentru corpul tău
19:24 - Numele lui Sebastian Ghiță apare într-o scurgere de informații de la Moscova – o comunicare între un agent rus și șeful său / Ghiță respinge „afirmațiile false” și lansează propriile acuzații
18:58 - Primar din Bihor, prins în flagrant de procurorii europeni. EPPO investighează o mită cerută pentru un contract finanțat din bani UE