Biroul de presă al Executivului a anunțat că o sumă de aproximativ 1,8 milioane de lei va fi acordată drept ajutor de urgență, sumele fiind împărțite unui număr de 844 de familii care au fost afectate din diferite cauze, precum grindină, alunecări de teren, inundații sau incendii, dar și unor familii care se confruntă cu probleme grave de sănătate, ecluziune socială sau sărăcie extremă, transmite mediafax.
„Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.761.000 de lei. Aceste ajutoare vor sprijini 844 de familii şi persoane singure, afectate de calamităţi naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială”, a anunțat Biroul de presă printr-un comunicat.
Beneficiarii ai acestor ajutoare au fost aleși prin anchetele sociale făcute de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, dar și a municiupiului București.