Câteva școli din Slatina nu vor supraveghea elevii în timpul grevei generale: „Este problema conducerii unităților de învățământ”

Câteva școli din Slatina nu vor supraveghea elevii în timpul grevei generale: „Este problema conducerii unităților de învățământ”
Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Mai multe școli din Slatina nu își vor supraveghea elevii în timpul grevei generale, motiv pentru care părinții copiilor au fost informați vineri, 19 mai, printr-o notă informativă, că școlile vor fi deschise, dar nu se va asigura supravegherea elevilor.

Peste 80% din angajații unităților de învățământ vor fi în grevă generală, potrivit aceleiași note informative.

Copiii nu vor fi supravegheați în timpul grevei generale

Pe întreaga durată a grevei generale în învățământ, toți angajații vor fi prezenți la școală, potrivit programului din ziua respectivă, însă, în notificarea menționată, părinții sunt informați că personalul școlilor nu sunt obligați să își îndeplinească sarcinile de serviciu, potrivit Agerpres.

De asemenea, părinții au fost informați și în legătură cu faptul nu se va face prezența la ore.

Deși câteva școli din județul Olt au menționat că nu vor intra în grevă generală, peste 70% dintre sindicaliștii din învățământ s-au pronunțat pentru această grevă.

Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt, Ionel Barbu, a declarat pentru sursa citată că luni, 22 iunie, în județ,  în toate unităţile în care sunt organizaţii ale acestui sindicat va fi grevă generală.

„Practic, luni, în toate unităţile în care există organizaţii SIP sunt salariaţi care intră în grevă. Dacă sunt copii care vor merge la şcoală, este problema conducerii unităţilor de învăţământ să găsească soluţii, deoarece greviştii nu vor fi obligaţi să facă nici activităţi didactice, nici de supraveghere a elevilor. Noi avem aproximativ 2.700 de salariaţi care au aderat la grevă conform referendumului încheiat săptămâna trecută şi între timp mai sunt încă aproximativ 100 de salariaţi care au aderat la grevă după ce s-a făcut consultarea”, a declarat el.