Comisia Europeană admite că imigranții nu pot fi obligați să stea într-o țară anume

Comisia Europeană admite că imigranții nu pot fi obligați să stea într-o țară anume

Comisia Europeană a recunoscut că migranții ajunși în UE nu pot fi obligați să stea într-o țară anume, dacă ei nu doresc acest lucru, motiv pentru care implementarea sistemului privind cotele obligatorii este una dificilă, informează EFE, citată de Agerpres.

”Sistemul de relocare nu este unul obligatoriu. Evident că nimeni nu poate fi obligat să meargă acolo unde nu vrea”, a declarat purtătoarea de cuvânt comunitară, Natasha Bertaud.
Acesta a precizat că țara spre care va fi îndreptat fiecare migrant este doar o ”ofertă”.

Comisia Europeană a a insistat până acum asupra implementării unui sistem de cote obligatorii de imigranți pentru că marea majoritate a acestora vor să ajungă doar în Germania sau Suedia. De aceea, executivul comunitar a insistat până acum că imigranții nu vor avea dreptul să-și aleagă în ce țară din UE să stea.

Totuși, când a fost întrebată despre acest aspect, Natasha Bertaud a sugerat că poziția Comisiei Europene este neschimbată: ”Solicitantul de azil nu poate alege între statele UE. Noi îi propunem ca cererea sa să fie examinată de un alt stat membru. Dacă respinge oferta, atunci situația sa legală rămâne aceeași ca și când nu ar fi existat sistemul de relocare, astfel că cererea sa de azil va fi tratată în țara unde se află”.

Prin urmare, purtătoarea de cuvânt a admis că trebuie să se facă ”o muncă de convingere” pentru ca refugiații să accepte să plece într-o altă țară.

La Consiliul JAI din 22 septembrie s-a decis ca 160.000 de imigranți să fie distribuiți printr-un sistem de cote între statele UE, în următorii doi ani. Totuși, până în prezent, numai 159 de migranți au fost redistribuiți și numai 14 state membre ale UE au anunțat că au locuri disponibile pentru transferul imediat al unor migranți, numărul total al acestor locuri libere fiind de 3.216.

Ultima oră
23:05 -  Al doilea cel mai mare megatsunami din istorie, înregistrat în Alaska după prăbușirea unui munte
22:50 - Cum ajung străinii să devină cetățeni români. Poveștile din spatele jurământului de credință față de România
22:49 - Doi președinți europeni au ieșit la jogging înaintea discuțiilor oficiale. Cum au fost surprinși liderii Cehiei și Finlandei în Praga (VIDEO)
22:48 - Bolojan, despre liberalii care vor la guvernare: Niciun partid nu crapă dacă stă în opoziţie / Nu este uşor să fii într-o intersecţie şi să nu te prostituezi, neapărat, ca să fii la putere
22:28 -   Marea surpriză pentru Adi Vasile! Cum a ajuns să câștige de două ori mai mulți bani după demiterea de la CSM
22:21 - Crin Antonescu: „Era foarte bine dacă Ilie Bolojan demisiona, când PSD i-a retras sprijinul politic” / Ce „păcate” are PSD (VIDEO)
22:11 - Ungaria returnează 35 de milioane de euro Ucrainei. Cum a reacționat Volodimir Zelenski după înapoierea bunurilor
22:05 - Cine provoacă devierea unui zbor riscă să plătească tot combustibilul. Ryanair cere reguli dure pentru alcool în aeroporturi.
21:57 - CTP, atac fără menajamente. Cine este „gherlanul gușat policolor” din PNL și cum arată topul președinților României după criteriul „răului cel mai mic”
21:46 - Crin Antonescu, despre criza politică: Vinovate sunt ambele părți. Cum rezolvă această ecuație Nicușor Dan? Aproape că ne paște un număr de iluzionism (VIDEO)