Roy Greenslade: BBC trebuie să strângă cureaua, trebuie să facă alegeri dificile

Roy Greenslade: BBC trebuie să strângă cureaua, trebuie să facă alegeri dificile
Foto: radioairtimemedia.co.uk

Directorul general al BBC, Lord Hall, primește o mulțime de sfaturi referitoare la modul în care ar putea să economisească bani, însă o parte din acestea nu sunt de dorit, susține, într-un text publicat de standar.co.uk, Roy Greenslade, profesor de jurnalism la City University din Londra.

 

De exemplu, unii dintre criticii corporației sunt nerăbdători să vadă site-ul BBC redus din punctul de vedere al dimensiunii și al domeniilor.

În același timp, Adam Crozier, cel care conduce rivalul BBC, ITV, ar dori să vadă o fuziune între BBC2 și BBC4. Propunerea sa vine după ce a susținut, la un moment dat, că BBC1 nu ar mai trebui să concureze cu ITV prin importul de formate străine.

În opinia profesorului de jurnalism, fuziunea dintre BBC2 și BBC4 nu ar fi un lucru rău, însă ar trebui făcută în urma unei consultări cu publicul ambelor posturi.

Acesta mai susține că Adam Crozier vrea să neutralizeze BBC1, forțându-l să renunțe la programele care atrag publicul și să se concentreze pe informație și educație. O astfel de măsură ar duce la scăderea audienței și ar aduce în discuție problema eșecului BBC de a atrage suficient public și de a-și justifica astfel taxa de serviciu public.

Roy Greenslade susține că BBC trebuie să strângă cureaua. Astfel conducerea corporației trebuie să facă alegeri dificile, dar nu trebuie să-și sacrifice mandatul de a mulțumi telespectatorii, ascultătorii sau audiența online.

Publicul, alegătorii și plătitorii de taxe trebuie să se trezească și să lupte pentru o parte a culturii britanice, mai susține profesorul.