Externe
Administrația americană a anunțat că responsabilul financiar al organizației Statul Islamic, Abu Saleh, a fost ucis într-un bombardament în nordul Irakului, informează DPA, potrivit independent.co.uk.
Anunțul privind uciderea Abu Saleh a fost făcut pe Twitter de trimisul președintelui Barack Obama pentru coaliția internațională care luptă împotriva Statului Islamic.
Totodată, Brett McGurk a precizat că în același atac au fost uciși alți doi colaboratori ai responsabilului financiar al SI.
Abu Saleh, care a făcut parte și din rețeaua Al-Qaida, a fost unul dintre cei mai experimentați membri ai organizației Statul Islamic, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei americane, Steve
Warren.