Ministrul Adrian Curaj susține că problema tezelor de doctorat trebuie abordată sistemic. De altfel, până la sfârșitul lunii ianuarie se vor anunța măsurile care se vor adopta în privința evaluării acestora.
„Cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie vom avea un cadru instituțional și normativ stabil, deci legi potrivite, prin care să putem trata toate cazurile, nu cazurile speciale. Doctoratul este doctorat. Mi-am propus să anunțăm în ianuarie ce vrem să facem și, pornind de la ordine de ministru, la HG sau la ordonanțe, să facem lucrurile astfel încât cadrul normativ să fie clar. Nu tratăm excepții, ci o problemă de sistem o abordăm sistemic”, spune Curaj, citat de Agerpres.
„Nu există soft de plagiat pe lumea asta, ci există soft de similitudini, adică seamănă două texte”, a ținut ministrul să lămurească.