Un deputat conservator grec a fost agresat și lovit la cap de mai mulți indivizi mascați, acesta ajungând la spital, scrie AFP, titrat de Agerpres.
Înainte de a fi atacat, deputatul se afla într-un cartier contestatar din Atena, luând cina, a declarat o sursă din cadrul poliției.
Indivizi care purtau măști au intrat marți seara în jurul orei 22.00 într-un restaurant situat în cartierul contestatar Exarchia, loc în care se afla deputatul partidului Noua Democrație Vassilis Oikonomou pe care l-au lovit și apoi au fugit.
Omul politic a fost grav rănit și transportat la un spital din capitala Greciei.
Poliția face cercetări pentru a-i depista pe acei indivizi și pentru a afla motivele care au stat la baza actului lor barbar.
Nikos Voutsis, președintele Parlamentului l-a sunat pe deputat pentru a-i transmite părerea de rău cu privire la incident și pentru a-și exprima sprijinul.
Din cauza crizei cu care se confruntă țara, mai mulți oameni politici au fost ținta unor violențe. Fostul ministru de finanțe Yanis Varoufakis, din primul guvern de stânga al premierului Alexis Tsipras a pățit un incident similar în același cartier în luna aprilie.
Acest cartier este destul de des ținta unor astfel de evenimente, mai ales între poliție și grupuri formate din tineri.