Președintele Republicii Moldova semnalează presiuni interne pentru numirea oligarhului Vlad Plahotniuc în funcția de premier

Președintele Republicii Moldova semnalează presiuni interne pentru numirea oligarhului Vlad Plahotniuc în funcția de premier
Foto: moldova.org

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este suspus unor presiuni interne pentru numirea oligarhului Vlad Plahotniuc, omul din spatele Partidului Democrat, în funcția de premier.

Președintele interimar al PLDM, Valeriu Streleț, susține că a fost convocat de șeful statului moldovean , după întâlnirea pe care Timofti a avut-o cu lideri ai Partidului Democrat.

„Președintele Nicolae Timofti m-a convocat întrebându-mă dacă noi vom vota pentru candidatul Vladimir Plahotniuc. Am înțeles că cei de la PD au insistat ca președintele să semneze decretul încă din seara zilei de 14 decembrie, dând asigurări că până pe 16-17 decembrie deja va fi învestit Guvernul. O abordare de neînțeles pentru noi, în condițiile în care la partid nu s-a discutat despre un asemenea candidat. Este clar că cei din PD au tot felul de înțelegeri ascunse”, a declarat Streleț, conform flux24.

Timofti a avut luni, 14 decembrie, o întâlnire cu liderii PD, care au încercat să-l convingă pe șeful statului să-l desemneze în funcția de prim-ministru pe Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreședinte al Partidului Democrat. Președintele consideră că declarațiile denigratoare asupra sa, apărute în presă în ultima perioadă, precum și acțiunile de pichetare a reședințelor prezidențiale, reprezintă elemente de presiune exercitate asupra șefului statului, ca atentat la dreptul său constituțional de a desemna o candidatură la funcția de prim-ministru.

Vlad Plahotniuc este un controversat afacerist moldovean. Poreclit Cardinalul sau Păpușarul, Plahotniuc este acuzat că ar controla justiția din Republica Moldova și cea mai mare parte din mass-media.

Plahotniuc are și cetățenie română, iar în timpul alegerilor prezidențiale, s-a deplasat la București și l-a dus pe premierul Victor Ponta la Chișinău. Pentru moldovean a lucrat în calitate de consultant, patronul Realitatea Tv, Cosmin Gușă. De altfel, Partidul Democrat este partidul frate al PSD din Basarabia, arată Flux 24.

După desprinderea din formațiunea politică a lui Voronin, Partidul Democrat controlat de Plahotniuc a fost introdus în Europa de PSD. Viorel Hrebenciuc, Titus Corlățean au fost responsabilii din partea PSD pentru PD-ul de la Chișinău.

Între 2001-2010 a îndeplint funcția de director comercial, iar mai apoi director general al „Petrom Moldova” SA, ocupându-se cu importul și distribuția petrolului. Numirea s-a făcut cu sprijinul guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Vladimir Plahotniuc a îndeplinit, până în ianuarie 2011, funcția de președinte al „Victoriabank”, una dintre cele mai importante bănci din Republica Moldova.

În august 2010 averea lui Plahotniuc era cotată la 300 de milioane de dolari, conform unui top publicat de revista ucraineană de business „Delo”. Banii i-au venit atât de la „Victoriabank”, cât și de la compania „Petrom Moldova”, unde figura ca vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

De altfel, presa de la Chișinău a vehiculat de mai multe ori că Plahotniuc ar deține cel mai luxos hotel din Moldova, „Nobil”. Tot lui Plahotniuc este proprietarul hotelului „Codru” din Chișinău, companiei de asigurări „ASITO”, clubului de noapte „Drive” și companiei de pază particulară „Argus–S”. De asemenea, Vlad Plahotniuc este proprietarul a mai multor radiodifuzori din Republica Moldova (cinci din ei cu acoperire națională), dintre care patru canale de televiziune: Prime TV, 2 Plus, Canal 3, Publika TV, și două posturi de radio: Maestro FM și MUZ FM (fostul Prime FM).

Lui Plahotniuc i se aduc și învinuiri de trafic de influență asupra întregii clase politice moldovenești, considerându-se că este vinovat de criza politică din Republica Moldova, stagnarea dezvoltării economice, a reformelor în justiție, a integrării europene, amintește Flux 24.