Oamenii de știință din China au creat un accelerator medical de ioni grei. Acesta poate fi folosit în tratarea cancerului prin radioterapie. Anunțul a fost făcut de Institutul de Fizică Modernă, din cadrul Academiei Chineze de Științe, care are sediul în provincia Gansu, potrivit Agerpres.
Acceleratorul a fost testat recent cu succes, marcând sfârșitul dependenței Chinei de echipamentele medicale venite din străinătate.
Oamenii de știință mai spun că noul aparat medical este capabil să accelereze fascicolul de ioni de carbon până la 400 de electron-volți pentru fiecare nucleu. Totodată, el poate să furnizeze extracție non-lineară lent și reznonantă.
De altfel, medicina modernă folosește acceleratoare de ioni grei pentru a neutraliza o țintă cu electroni de mare energie și a distruge asemenea celule canceroase.
Chinezii au început să dezvolte acceleratorul din primăvara anului 2012. Rezultatele au marcat 60 de ani de muncă în cercetare în acest domeniu.
Un singur spital din China folosește un astfel de aparat, acesta fiind adus din străinătate.
După ce aparatul va primi toate avizele din partea autorităților chineze, acesta va putea intra în teste clinice. Apoi, el va fi pus îm funcțiune pentru terapie.