Andrzej Duda, președintele Poloniei a semnat luni legea cu privire la Tribunalul Constituțional, denunțată de către opoziție, aceasta fiind considerată ca având scopul să paralizeze instituția și să contrazică separația puterilor în stat, conform unui comunicat al președinției, scrie AFP, titrat de Agerpres.
Andrzej Duda a promulgat legea adoptată într-un mod grăbit de către majoritatea conservatoare a lui Jaroslaw Kaczynski, în ciuda apelurilor la reținere lansate de către Comisia Europeană, mai mulți experți, dar și de instituții poloneze și internaționale.
Noua lege introduce, de asemenea, regula majorității calificate de două treimi pentru deciziile Tribunalului Constituțional.
“Legea să nu fie adoptată în final, sau cel puțin să nu intre în vigoare până când nu sunt pe deplin și corect evaluate toate chestiunile referitoare la impactul său asupra independenței și funcționării Tribunalului Constituțional”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans intr-o scrisoare deschisă adresată autorităților poloneze.
Zbigniew Ziobro, ministrul polonez al justiției, a declarat la rândul său că Timmermans a fost „indus în eroare” de către opoziția poloneză.
Consiliul Național al Justiției (KRS) a transmis președintelui polonez să nu promulge noua lege, ci să o supună dezbaterii Tribunalului Constituțional pentru a hotărî daca este sau nu în conformitate cu Legea Fundamentală.