Un șobolan, pasager clandestin la bordul Air India (VIDEO)

Un șobolan, pasager clandestin la bordul Air India (VIDEO)

Un avion Air India care efectua o cursă Mumbai-Londra a fost nevoit să se întoarcă, pentru că echipajul suspecta că în aeronavă se află un şobolan, transmite B1TV.

Deşi rozătoarea nu a fost găsită, aparatul de zbor s-a întors în Mumbai pentru a evita incidente neplăcute şi a nu pune în pericol siguranţa pasagerilor.

Un șobolan, pasager clandestin la bordul Air India

#DIRECT_ONE_rldkm1#

O anchetă a fost imediat demarată de reprezentanţii companiei, potrivit presei străine.

Nu este pentru prima dată când Air India se confruntă cu o astfel de situaţie. În august anul trecut, un avion al companiei a fost nevoit să aterizeze după ce echipajul a descoperit şobolani în cabină. Aceste animale pot provoca o catastrofă, dacă încep să roadă cablurile electrice, a declarat atunci un reprezentant al companiei.

Ultima oră
23:05 -  Al doilea cel mai mare megatsunami din istorie, înregistrat în Alaska după prăbușirea unui munte
22:50 - Cum ajung străinii să devină cetățeni români. Poveștile din spatele jurământului de credință față de România
22:49 - Doi președinți europeni au ieșit la jogging înaintea discuțiilor oficiale. Cum au fost surprinși liderii Cehiei și Finlandei în Praga (VIDEO)
22:48 - Bolojan, despre liberalii care vor la guvernare: Niciun partid nu crapă dacă stă în opoziţie / Nu este uşor să fii într-o intersecţie şi să nu te prostituezi, neapărat, ca să fii la putere
22:28 -   Marea surpriză pentru Adi Vasile! Cum a ajuns să câștige de două ori mai mulți bani după demiterea de la CSM
22:21 - Crin Antonescu: „Era foarte bine dacă Ilie Bolojan demisiona, când PSD i-a retras sprijinul politic” / Ce „păcate” are PSD (VIDEO)
22:11 - Ungaria returnează 35 de milioane de euro Ucrainei. Cum a reacționat Volodimir Zelenski după înapoierea bunurilor
22:05 - Cine provoacă devierea unui zbor riscă să plătească tot combustibilul. Ryanair cere reguli dure pentru alcool în aeroporturi.
21:57 - CTP, atac fără menajamente. Cine este „gherlanul gușat policolor” din PNL și cum arată topul președinților României după criteriul „răului cel mai mic”
21:46 - Crin Antonescu, despre criza politică: Vinovate sunt ambele părți. Cum rezolvă această ecuație Nicușor Dan? Aproape că ne paște un număr de iluzionism (VIDEO)