Un preot, surprins când stropea cu agheasmă maşinile din trafic. El se deplasa cu o căruță escortată de o maşină a poliţiei locale (VIDEO)

Un preot, surprins când stropea cu agheasmă maşinile din trafic. El se deplasa cu o căruță escortată de o maşină a poliţiei locale (VIDEO)

Imagini incredibile în Constanţa. Un preot a fost surprins în timp ce stropea cu agheasmă maşinile dintr-o căruță aflată în trafic, informează B1 TV. Mai mult, atelajul avea chiar şi antemergător cu girofar. Purtătorul de cuvânt ar ahiepiscopiei Tomisului susține însă că această metodă nu este una neobişnuită şi că există chiar slujbe speciale pentru sfinţirea maşinilor.

Cel care l-a surprins în această ipostază inedită pe preotul din Constanţa spune că episodul s-a petrecut în seara de Bobotează. Căruţa în care se afla preotul era escortată de o maşină a poliţiei locale. Purtătorul de cuvânt al arhiepiscopiei Tomisului, preotul şi blogger-ul Eugen Tănăsescu, spune că ceea ce s-a întâmplat pe străzile din oraş nu este un lucru ieşit din comun, ba dimpotrivă.

Un preot, surprins când stropea cu agheasmă maşinile din trafic

#DIRECT_ONE_3jym05#

”Din filmare se înţelege ca unii şoferi şi-au dorit şi binecuvântarea maşinii cu agheasmă, motiv pentru care au încetinit în dreptul preotului şi i-au solicitat aceasta. Aceasta practică nu este ceva nou, întrucât stropirea cu agheasma mare este des întâlnită în gospodăria creştinului, fiind o prelungire a procesiunii de la Bobotează. Astfel se stropesc casele, grădinile, fântanile, staulele animalelor, existând inclusiv obiceiul botezului cailor şi al mijloacelor de transport”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care a adăugat faptul că există chiar slujbe speciale pentru sfinţirea maşinilor, iar carele cu aghiasmă au fost trimise tocmai pentru a satisface dorinţa unor şoferi.