Lausanne se numără printre ultimele orase din elveția care nu a interzis încă cerșitul, situația fiind însă temporară.
„În numai câțiva ani, cerșetorii români au cucerit centrul orașului Lausanne. Sunt aşa de mulți, încât au devenit între timp imaginea orașului. Aproape la fiecare intersecție îi găsești pe jos cerșind mila trecătorilor. Pe timpul zilei, sunt cam 30-40, conform poliției locale, însă seara, când localnicii ies la cumpărături, numărul lor crește la 150. Cei mai mulți sunt rromi din România.
Dintre aceștia, cei mai mulți provin chiar din același sat din județul Alba din Transilvania și fac naveta de ani de zile între România si Elvetia”, scriu jurnaliștii de la Neue Zurcher Zeitung.
Majoritatea locuitorilor orașului cer interzicerea cerșitului, în timp ce ceilalți sunt mulțumiți de actuala legislație privind cerșitul.
La începutul anului trecut, un fotograf elvețian a organizat o expoziție foto, finanțată de Primăria Lausanne, care a fost vizitată de peste 7000 de oameni. Expoziția a avut drept scop oprirea discriminării și și-a propus să trezească interesul locuitorilor pentru soarta nedreaptă a acestor oameni.
„Vreau să ofer o identitate acestor personaje anonime și să elimin stereotipiile. S-a tot spus că în spatele acestor cerșetori sunt organizații mafiote conduse de un lider care la finalul zilei le ia toți banii. S-a dovedit că nu este adevărat”, spune Yves Leresche, care a surprins viața de zi cu zi a famiilor de rromi de pe străzi și a arătat sărăcia lucie în care se zbat aceștia în România.
Anul „2016 pare să fie un an important pentru aceștia. Partidul SVP a demarat un referendum local care să interzică cerșitul în tot cantonul”, mai scrie NZZ.