"Mea culpa": Sarkozy își lansează o carte în care promite să spună "adevărul" despre "greșelile și reușitele" sale

"Mea culpa": Sarkozy își lansează o carte în care promite să spună "adevărul" despre "greșelile și reușitele" sale

Fostul șef al statului francez Nicolas Sarkozy își lansează luni, 25 ianuarie, o carte în care promite să spună ‘adevărul’ despre „greșelile, ca și despre reușitele” sale.

Cartea „La France pour la vie” survine pe fondul pregătirilor pentru desemnarea unui candidat al dreptei la prezidențialele din 2017.

„Dacă această carte are un sens, poate o utilitate, este acela că a sosit momentul clarității. Am dorit să fac acest efort de a încerca să caut, în străfundurile mele, adevărul meu despre greșelile, ca și despre reușitele mele. Vreau să vă spun, fără ocolișuri, fără artificii, ceea ce am făcut cu adevărat și în ceea ce cred pentru viitor”, a scris Sarkozy pe Facebook.

„Astăzi, regret întârzierea unor reforme care ar fi trebuit realizate în primele zile ale președinției mele”, scrie Sarkozy în cartea sa, conform AFP. Fostul președinte francez avertizează că nu contestă legea socialiștilor, de la sfârșitul anilor 1990,  care prevede 35 de ore de lucru pe săptămână  sau taxa de solidaritate pe averi, care îi vizează pe cei mai bogați cetățeni.

În urma implementării acestei legi, actorul Gerard Depardieu și starul rock Johnny Hallyday au părăsit Franța, acuzând că impozitele sunt uriașe.

Pe lista de regrete, Sarkozy trece vacanța pe care a petrecut-o pe un yacht cu un prieten milionar, imediat după câștigarea alegerilor, moment în care țara se afla în criză economică.

Totodată, el neagă legătura cu afacerea “Bygmalion”.  În acest dosar, nume provenit de la societatea care s-a ocupat de organizarea mitingurilor campaniei președintelui-candidat, judecătorii analizează un sistem vast de facturi false al cărui scop ar fi fost de a „cosmetiza” conturile ultimei campanii electorale a lui Nicolas Sarkozy.

Tags: