Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, a vorbit despre evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru, și a spus că se fac „eforturi diplomatice foarte, foarte consistente” în acest sens.
Întrebat despre culisele unor intervenții de acest gen, deputatul a explicat: „Foarte multe lucruri nu pot fi discutate în spațiul public. Este absolut firesc și de înțeles acest lucru. Sunt eforturi foarte mari care se fac pe canale diplomatice, foarte mult s-a lucrat cu Ambasada României la Cairo. Există un grup care acționează în astfel de situații în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. S-a lucrat cu autoritățile egiptene, cu autoritățile din zonă”.
„Sunt, repet, eforturi diplomatice foarte, foarte consistente și, tocmai de aceea, în permanență Guvernul României, premierul au solicitat un pic de înțelegere și de răbdare, pentru că, așa cum s-a spus, fiecare român care a solicitat extragerea din Gaza va fi scos de acolo și adus acasă”, a adăugat Mihai Fifor, fost ministru al Apărării.
„Astă-seară se efectuează un prim transport. Sunt cetățeni, într-adevăr, cu dublă-cetățenie, dar sunt cetățeni români. Sunt în aeronavă și cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce este un lucru, zic eu, extrem de important de subliniat și am văzut și mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a mulțumit premierul Ciolacu și președintelui Iohannis pentru faptul că a existat acest sprijin acordat Republicii Moldova”, a continuat el.
„Mai sunt, într-adevăr, 51 de persoane care erau așteptate să iasă din Fâșia Gaza, dar, pentru că punctul de tranzit s-a închis temporar, lucrul acesta nu va putea fi făcut în seara aceasta, probabil că în cursul zilei de mâine, lucru pe care o să îl urmărim. Lucrurile sunt în dinamică și sperăm să vedem repatriați cât mai mulți cetățeni români”, a mai spus Mihai Fifor.