Proiect de lege: Șoferii care conduc beți sau drogați ar putea rămâne fără permis 10 ani

Proiect de lege: Șoferii care conduc beți sau drogați ar putea rămâne fără permis 10 ani
Sursa foto: Pixabay.com

Un nou proiect de lege i-ar putea lăsa fără permis timp de 10 ani pe șoferii prinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Pedepse severe pentru șoferii prinși drogați sau sub influența alcoolului la volan

Proiectul de lege este așteptat să ajungă la comisii la Senat săptămâna viitoare. Acesta prevede că un șofer care a sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active să rămână pietoni timp de 10 ani.

Proiectul este dezbătut în contextul în care de la 1 ianuarie 2024 va intra în vigoare „Legea Anastasia”, promulgată anul acesta.

Legea poartă numele unei fetițe din Iași, care a murit după ce a fost lovită de o șoferiță fără permis, anul trecut.

„În cele patru luni de zile scurse de la intrarea în vigoare a legii și până astăzi s-au produs cel puțin zece accidente mortale comise de oameni care s-au urcat la volan băuți, drogați sau fără permis. Voi urmări cu atenție fiecare caz și voi face cunoscută fiecare sentință pentru ca oamenii să înțeleagă că pur și simplu nu se mai poate ca înainte. Și săptămâna viitoare vom trece prin Senat o primă inițiativă prin care cei care sunt găsiți la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor vor pierde dreptul de a conduce pentru zece ani de zile”, a precizat Robert Cazanciuc, citat de stirileprotv.ro.

În perioada 2009 – 2020, în România au avut loc peste 3200 de accidente grave soldate cu 647 de morți – toate fiind cauzate de șoferi băuți la volan. Alte peste 1600 de accidente cu peste 400 de morți au fost provocate de șoferi fără permis. Iar 13 accidente grave soldate cu nouă morți au fost comise de șoferi drogați la volan.

Proiectul de lege prevedere şi circumstanţe agravante pentru traficul şi consumul de droguri, de exemplu folosirea minorilor în astfel de infracţiuni va constitui o circumstanţă agravantă. Este un proiect de lege care înăspreşte totodată pedepsele şi pentru finanţarea operaţiunilor de trafic de droguri.