Eugen Nicolăescu: Prevenția costă mai puțin decât tratarea bolilor. Legea de care discutăm este strict pentru prevenție. Ca să avem realizabil un asemenea demers, avem nevoie de un cadrul legal (VIDEO)

Eugen Nicolăescu: Prevenția costă mai puțin decât tratarea bolilor. Legea de care discutăm este strict pentru prevenție. Ca să avem realizabil un asemenea demers, avem nevoie de un cadrul legal (VIDEO)
Foto: B1 TV

Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu a făcut duminică o serie de precizări cu privire la Legea prevenției în sectorul medical, un proiect care a fost depus de 126 de aleși din patru grupuri parlamentare.

Potrivit proiectului, cei care nu merg la medic în mod regulat și refuză programul de prevenție, ar urma să suporte costurile tratamentului în cazul în care s-ar îmbolnăvi.

Nicolăescu susține că prevenția este o necesitate și că proiectul de lege a fost inițiat în urma unui sondaj care a arătat că cea mai mare parte a populației dorește un program de prevenție.

Eugen Nicolăescu: Prevenția costă mai puțin decât tratarea bolilor

#DIRECT_ONE_a8j9tv#

”Am sondat cetățenii, dacă doresc sau nu un asemenea lucru, apelând de la un sondaj care spunea că 90% din populația țării dorește un program de prevenție, de analize gratuite, astfel încât fiecare cetățean să poată să prevină problemele de sănătate. În toamna anului trecut, proiectul de lege, după mai multe dezbateri, cu asociații ale pacienților, asociații patronale, s-a ajuns la o formă care a fost depusă la Parlament. Din păcate, ieri (sâmbătă – n.r.), a apărut o știre care este total neconformă cu ceea ce dorește legea să facă. Noi am considerat că prevenția este o necesitate, este o acțiune utilă și este o dorință a cetățenilor României și ea trebuie transpusă într-o lege.  Din experiențele mele anterioare de ministru, am constatat că dacă nu există o lege, este greu să faci acțiunea coerent și să cuprinzi în programele de prevenție, toată populația care are nevoie. Toate celelate lucruri concrete, se vor regăsi în normele de aplicare a legii”, a spus Nicolăescu.

”Legea de care discutăm este o lege strict pentru prevenție. Ca să avem realizabil un asemenea demers avem nevoie de un cadrul legal. Introducem pentru prima oară obligativitatea statului român să participe cu fonduri exclusive pentru prevenție. Statul român trebuie sa aiba grijă de toți cetățenii sai, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Am făcut un calcul. Cam 10% din fonduri din sănătate, ar trebui să satisfacă într-o prima etapă necesarul din programul de prevenție.  Este vorba de 660 de milioane de euro. Prevenția înseamnă o viață mai bună, înseamnă depistarea bolilor la timp, însemnă bani mai puțini pentru că prevenția costă mai puțin decât tratarea unei boli. ”, a mai spus fostul ministru.

Tags: