Mitingul organizat de elevii Colegiului Tudor Vianu pentru susținerea profesorului acuzat că ar fi umilit un coleg de-al lor a scos la iveală declarații contradictorii ale acestora.
Doi elevi își revendică idee târâtului din bancă până la catedră. Dar care are dreptate, cine a fost inițiatorul? Încă nu există un răspuns.
Un elev al Colegiului a declarat pentru digi24.ro că „s-a facut o nedreptate” și ia vina asupra sa.
![]()
Foto: Captură video
„Eu am fost elevul care l-am întrebat pe domn’ profesor câte puncte din oficiu vom avea la teză și a zis că vom primi un punct din oficiu la teză dacă ne târâm din genunchi, de la noi din bancă, la catedră. În glumă, adică toata clasa râdea, dânsul râdea„.
În schimb, o altă elevă intervievată de Antena 1 susține că ideea i-a aparținut ei și unei alte colege!
„Eu și o colegă am dat această idee – târăște-te și tu în genunchi și poate îl primești. Noi am zis-o doar în glumă și domnul profesor a zis – da, uite ideea fetelor… Dar râdea!„, explică eleva.
![]()
Foto: Captură video
Aceasta completează și susține că profesorul de matematică i-a învățat să nu se înjosească și să nu permită altor persoane să îi umilească.
Deocamdată, profesorul Severius Munteanu este audiat luni, potrivit dcnews.ro. Potrivit Ministerului Educației există un regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar care prevede ca personalul să nu afecteze imaginea publică a elveului sau viața intimă, privată și familială.