Președinta Comisiei de Politică Externă a parlamentului de la Chișinău, Doina Gherman, a spus miercuri, 20 decembrie, că Republica Moldova vrea să părăsească Comunitatea Statelor Independente (CSI), o organizație post-sovietică, până la sfârșitul anului 2024.
„Ne-am stabilit ca obiectiv să încheiem totul până la sfârşitul lui 2024. Aceasta nu înseamnă că nu vor fi mici întârzieri, dar, în cea mai mare parte, aproape toate evaluările ministerelor individuale arată că suntem în stadiul final”, a spus Doina Gherman
Vestea a venit după ce Republica Moldova nu s-a mai implicat activ în cadrul CSI de când Rusia a invadat Ucraina.
Guvernul de la Chișinău a denunțat zeci de acorduri cu această organizație, iar luna trecută a anunțat că nu își va mai plăti contribuția în cadrul CSI, scrie Gândul.
Această contribuție a fost diminuată și pentru anul în curs.
În octombrie anul acesta, președintele rus Vladimir Putin a declarat la Summitul CSI din Kîrgîstan că Republica Moldova își pierde identitatea fiindcă elitele țării se numesc români.
„O țară ca Moldova, practic își pierde identitatea, elitele acestei țări în general cred ca nu sunt moldoveni, se numesc români. Dar aceasta este alegerea lor – o pierdere completă a identității țării – aceasta este alegerea actuală a conducerii Moldovei”, a spus el.
Liderul de la Kremlin a subliniat că „nimeni nu poate împiedica acest lucru, în afară de însuși poporul Moldovei, dacă există oameni în această țară care încă se consideră moldoveni”.