PSD va depune o moțiune simplă pe sănătate

PSD va depune o moțiune simplă pe sănătate

Social-democrații vor depune o moțiune simplă pe sănătate. Decizia a fost luată, miercuri, în Biroul Permanent Național al PSD, după ce trei bebeluși au murit la Spitalul Marie Curie.

„L-am însărcinat pe dl Nicolae Bănicioiu să analizeze rapid, până mâine, oportunitatea depunerii unei moțiuni simple pe sănătate având în vedere tragediile cu care ne-am confruntat în ultimele zile”, a declarat  Liviu Dragnea, la finalul reuniunii, adăugând că joi va fi finalizat textul.

De asemenea, PSD ia în calcul depunerea a două moțiuni simple — pe mediu și pe fonduri europene, transmite Agerpres.

„De mediu se ocupă în aceste zile ca și coordonator d-na Doina Pană, iar pe fonduri europene Rovana Plumb și Eugen Teodorovici”, a precizat Dragnea.