Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga: "Rolul meu este pus sub un test dramatic în contextul în care amenințările la adresa păcii și securității internaționale se multiplică"

Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga: "Rolul meu este pus sub un test dramatic în contextul în care amenințările la adresa păcii și securității internaționale se multiplică"
foto: telegraph.co.uk

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a intervenit în Consiliul de Securitate al ONU, în cadrul unei dezbateri deschise pe tema Evaluării sistemului de construcție al păcii, informează agerpres.ro.

Jinga a pornit de la afirmația Secretraului General Dag Hammarskjold cum că „ONU nu a fost creat pentru a conduce omenirea în Rai, ci pentru a o salva din Iad”. Acesta dintâi a explicat că Națiunile Unite au salvat milioante de vieți din calea războiului, sărăciei, bolilor și a foametei, dar rolul său este pus sub un test dramatic în contextul în care amenințările la adresa păcii și securității internaționale se multiplică.

„În mai puțin de zece ani, numărul războaielor civile pe glob s-a triplat și peste 1,5 miliarde de oameni trăiesc în zone de conflict. Natura conflictelor s-a modificat și ea: asistăm la volatilizarea frontierelor, dezintegrarea unor state, finanțarea grupărilor teroriste din traficul ilegal de resurse naturale, violări monstruoase ale drepturilor omului și dreptului umanitar internațional. În multe cazuri, absența unor instituții solide, a unei guvernări transparente, precum și prezența corupției care costă economia globală 2,6 trilioane dolari, fac statele vulnerabile în fața terorismului și extremismului violent”, se arată într-un comunicat de presă al Reprezentantului Permanent al României la ONU.

Acesta a evidențiat legătura intrinsecă dintre construcția păcii și prevenirea unor eventuale conflicte și a remarcat că, în ceea ce privește resursele financiare și umane alocate, prevenția costă mai puțin decât soluționarea unei crize.

„Adoptarea unor măsuri de prevenție generează mai puține divergențe în comunitatea internațională, inclusiv în Consiliul de Securitate, decât identificarea de soluții după izbucnirea unui conflict. ONU are la dispoziție o paletă largă de instrumente pentru construcția păcii, pe care le regăsim și în Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă, în mod special în Obiectivul 16 — Pace, Justiție și Instituții Solide”, a explicat Jinca.

Făcând referire la afirmația lui Boutros Boutros-Ghali: „Absența instituțiilor democratice, care să canalizeze presiunea populară spre dezvoltare și reforme, generează revolte și instabilitate. O strategie de dezvoltare durabilă nu are succes dacă cetățenii nu pot participa substanțial la viața politică, economică, socială și culturală a țării lor”, care a fost ales Secretar General ONU în 1991, în perioada în care România exercita președenția Consiliului de Securitate, ambasadorul român a menționat că o implicare mai adâncită a Consiliului de Securitate în ceea ce privește prevenirea conflictelor ar permite o abordare strategică a păcii la nivel mondial.

„În calitate de donator de asistență pentru dezvoltare, România a oferit resurse și expertiză pentru construcția instituțională, asistență în procesele electorale, ordine publică, lupta împotriva corupției, promovarea tineretului și educație. Ca membru în Consiliul de Securitate, în 2005, România a promovat rezoluția 1631 privind cooperarea ONU cu organizațiile regionale pentru menținerea păcii și securității. O implicare sporită a Consiliului de Securitate în dezvoltarea parteneriatelor cu organizații regionale, în conformitate cu capitolul VIII din Carta ONU, ar contribui la abordarea integrată a acestui subiect”, a adăugat Jinca, arătând participarea activă a României la diplomația preventivă.

„Trebuie să restabilim încrederea în ordinea globală. Putem face acest lucru doar prin pace și stabilitate, ceea ce presupune existența unei bune guvernări, oportunități pentru tineri și combaterea extremismului violent. Acestea sunt principalele provocări la adresa unei arhitecturi durabile privind construcția păcii”, a încheiat ambasadorul României.

Ultima oră
23:05 -  Al doilea cel mai mare megatsunami din istorie, înregistrat în Alaska după prăbușirea unui munte
22:50 - Cum ajung străinii să devină cetățeni români. Poveștile din spatele jurământului de credință față de România
22:49 - Doi președinți europeni au ieșit la jogging înaintea discuțiilor oficiale. Cum au fost surprinși liderii Cehiei și Finlandei în Praga (VIDEO)
22:48 - Bolojan, despre liberalii care vor la guvernare: Niciun partid nu crapă dacă stă în opoziţie / Nu este uşor să fii într-o intersecţie şi să nu te prostituezi, neapărat, ca să fii la putere
22:28 -   Marea surpriză pentru Adi Vasile! Cum a ajuns să câștige de două ori mai mulți bani după demiterea de la CSM
22:21 - Crin Antonescu: „Era foarte bine dacă Ilie Bolojan demisiona, când PSD i-a retras sprijinul politic” / Ce „păcate” are PSD (VIDEO)
22:11 - Ungaria returnează 35 de milioane de euro Ucrainei. Cum a reacționat Volodimir Zelenski după înapoierea bunurilor
22:05 - Cine provoacă devierea unui zbor riscă să plătească tot combustibilul. Ryanair cere reguli dure pentru alcool în aeroporturi.
21:57 - CTP, atac fără menajamente. Cine este „gherlanul gușat policolor” din PNL și cum arată topul președinților României după criteriul „răului cel mai mic”
21:46 - Crin Antonescu, despre criza politică: Vinovate sunt ambele părți. Cum rezolvă această ecuație Nicușor Dan? Aproape că ne paște un număr de iluzionism (VIDEO)