O elevă din Neamţ a fost transportată la spital, după ce s-a prăbuşit de al etajul al doilea al unui internat. Fata a încercat să evadeze din cămin.
Eleva, în vârstă de 17 ani, a încercat să coboare în noaptea de 24 ianuarie, pe o sfoară improvizată din şireturi, s-a dezechilibrat, apoi a căzut de la o înălţime de aproximativ 5 metri.
În jurul orei 01:15 au fost sesizate autoritățile din Roman cu privire la faptul că o minoră ar fi căzut de la înălțime.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, minora în cauză se afla cazată la internatul unei unități de învățământ din municipiul Roman. În jurul orei 01:10, folosindu-se de legături improvizate din şireturi, aceasta ar fi încercat să coboare de la etajul doi al internatului, dezechilibrându-se și căzând în zăpadă, scrie Observatornews.
Fata ar fi consumat înainte şi alcool, conform sursei citate. Aceasta a fost dusă la spitalul din Roman, primă data, fiind diagnosticată cu politraumatism prin cădere de la înălțimea de aproximativ 5 metri, apoi transferata la Spitalul din Iași.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.