Un refugiat irakian din Statele Unite a fost debarcat dintr-un avion al companiei Southwest Airlines pentru că a vorbit în limba arabă, informează New York Times.
Khairuldeen Makhzoomi, student la Universitatea Berkeley, se afla într-o aeronavă care efectua o cursă între oraşele Los Angeles şi Oakland. O pasageră aflată lângă el a intrat în panică atunci când l-a auzit vorbit în arabă. Tănărul îi povestea la telefon unchiului său că a asistat la o conferinţă de presă la care a participat secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, iar femeia a crezut acesta lansează de fapt amenințări și a alertat echipajul.
Dându-și seama de ce se înâmplă, studentul a încheiat conversația telefonică.
Ulterior el a fost luat la întrebări de un însoțitor de bord care vorbea limba arabă, pentru ca,. în cele din urmă să i se interzică să urce din nou la bordul aeronavei.
Khairuldeen Makhzoomi a fost interogat de agenții federali, după care a fost eliberat şi i s-a restituit contravaloarea biletului de avion.