Franța: Poliţia a efectuat mai multe arestări după ameninţări teroriste legate de Jocurile Olimpice

Franța: Poliţia a efectuat mai multe arestări după ameninţări teroriste legate de Jocurile Olimpice
Sursa foto: Twitter - Octagon South Africa @OctagonRSA

Poliţia franceză a efectuat mai multe arestări în legătură cu ameninţări teroriste împotriva Jocurilor Olimpice de la Paris, au anunţat vineri, 05 iulie, autorităţile, citate de agenţia DPA.

„Ameninţarea rămâne extrem de ridicată”

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a declarat, pentru mass-media din ţara sa, că  „ameninţarea rămâne extrem de ridicată” confirmând că arestările au fost făcute în două locaţii separate.

Oficialul nu a oferit alte detalii despre numărul de arestări, dar a spus că acestea au fost legate de două comploturi separate, pe care autorităţile le tratează ca pe ameninţări teroriste.

Ministrul a adăugat că arestările nu au fost anunţate în mod public anterior din cauza primului tur al alegerilor parlamentare de duminică, scrie Agerpres.

Cel mai înalt nivel de alertă împotriva terorismului

Gerald Darmanin a mai afirmat: „Acţiunea teroristă nu are loc doar în timpul Jocurilor Olimpice, poate avea loc oricând, suntem deosebit de vigilenţi”.

Franţa se află la cel mai înalt nivel de alertă împotriva terorismului începând din luna martie, înaintea Jocurilor Olimpice, care vor debuta pe 26 iulie.