Potrivit astrologilor, fiecărei zodii îi aparține o serie de numere norocoase. De asemenea, astrele vorbesc și despre modul în care fiecare nativ ar cheltui banii caștigați, scrie click.ro.
Când vine vorba de bani, ai un talent nativ de a menține un echilibru între a cheltui și a economisi. În plus, ești o persoană vizionară căreia în place să se implice în activități menită să îmbunătățească viața semenilor.
4, 7, 8, 12, 13, 17, 22, 26
Îți plac banii și faci orice îți stă în putință ca să nu duci lipsă de nimic. Visezi la câștiguri mari care să-ți permită plăceri materiale și culinare. Din păcate, cu toate că participi la jocuri precum loteria, ai prea puțin noroc și numai dacă muncești mult ai tot ce-ți dorești.
2, 4, 6, 11, 12, 16, 20, 29, 37, 47
Nu te poți decide ce să alegi dintre lucrurile care-ți sunt utile și cele care-ți fac plăcere. Chiar dacă ai ajuns la concluzia că banii sunt precum un rău necesar, nu te gândești prea mult la aspectul economisirii lor.
3, 5, 8, 10, 12, 15, 23
Poți câștiga foarte ușor și la fel de ușor poți să-i cheltuiești. Totuși, nu ești o persoană foarte cheltuitoare. În general, îți place să investești și să economisești, privind cum se adună de la o zi la alta. Îți place să lași senzația că nu ai foarte mulți bani.
2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 20, 25
Îți place să fii înconjurată de lucruri moderne, în tendințe și, din fericire, banii nu sunt o problemă pentru tine, pentru că ai noroc de ei. Rareori te gândești să economisești. Ești și o persoană generoasă, iar dacă un prieten are nevoie de ajutor, ești gata să-i dai și ultimul tău bănuț.
1, 3, 4, 8, 10, 13, 19, 22
Știi foarte bine cum să faci pentru a nu duce lipsă de bani. Foarte atentă în privința cheltuielilor, încerci să economisești cât mai mult posibil pentru zile negre. Plănuiești costurile în avans și nu cheltuiești prea mult. Din când în când, îți face plăcere să cumperi ceva frumos pentru tine.
2, 5, 7, 12, 14, 23, 32, 41
Te descurci de minune în a păstra un echilibru între economii și cheltuieli. Dacă ai câștiga la loterie, probabil o mare pare din bani va fi destinată schimbării garderobei, pentru că adori moda și hainele de calitate.
1, 6, 11, 15, 24, 33, 42
Odată ce ți-ai stabilit un buget, ești îndeajuns de disciplinată pentru a nu-l depăși. Crezi prea puțin în câștigurile obținute facil și, chiar dacă mai joci câteodată la loterie, ești sigură că banii vin numai prin muncă. Pentru tine, banii reprezintă siguranță și-ți dau un sentiment de control. Îți place să economisești și te gândești mult înainte de a investi în ceva.
9, 14, 19, 27, 36, 45
Găsești plăcere în a obține și a cheltui bani. Te numeri printre nativii cei mai entuziaști și plini de viață, care nu-și face griji pentru ziua de mâine sau pentru job. Îți asumi riscuri și-ți păstrezi optimismul, având credința că există cineva acolo sus care te iubește și-ți va da tot ce ai nevoie. Dacă se întâmplă se câștigi la loterie, cu siguranță te vei gândi mai întâi unde să mergi în vacanță și la prietenii pe care-i vei lua cu tine.
3, 8, 12, 13, 18, 21, 30
Te pricepi de minune să administrezi timpul și banii, astfel încât să nu duci lipsă de nimic. Ești muncitoare și nu crezi în câștigurile obținute cu ușurință, pentru că ai siguranța că numai munca îți va aduce succesul pe termen lung.
1, 4, 7, 12, 17, 19, 22, 26
În privința banilor, păstrezi un echilibru între cheltuieli și economii. Dacă ai câștiga o sumă mare de bani, sigur ai prefera s-o cheltuiești pe călătorii, pentru a vedea lumea.
4, 9, 13, 14, 17, 19, 22, 26
În general, nu dai prea mare importanță banilor, pentru că ei sunt daor un mijloc de a-ți atinge visele și scopurile. Uneori, cheltuiești peste măsură, fără să-ți faci calcule dacă vei avea sau nu probleme în viitorul apropiat, alteori devii foarte strângătoare.
3, 8, 13, 16, 18, 21, 25, 30, 34, 43