Un nou caz halucinant din sistemul sanitar iese la iveală în urma investigațiilor făcute de Cătălin Tolontan. Jurnalistul face publică, pe blogul său, povestea unei femei de 45 de ani care a murit după ce a contactat nu mai puțin de 5 bacterii în Spitalul Județean Timișoara.
Diana Gorea s-a internat în spitalul bănățean pe 6 iulie 2015 pentru a-și face o operație de micșorare de stomac, din cauza obezității.
Intervenţia era una sigură, modernă, dar, potrivit celor spuse de către jurnalistul Cătălin Tolontan pe site-ul său, tolo.ro, femeia a murit în spital din cauza unor bacterii pe care le-a contactat ca urmare a dezinfecţiei prost făcute.
Potrivit fratelui și fiului acesteia, Diana a fost operată de chirurgul Ciprian Duţă. Mai mult, cei doi bărbați susțin că au găsit în poșeta femeii mai multe documente medicale, iar pe unul dintre acestea a fost trecută și șpaga pe care a dat-o medicului – 1.500 de euro.
Dar această sumă nu era pentru operaţie, ea fiind făcută gratuit la Spitalul Judeţean public. Banii erau plata medicului la negru.
“Nu vorba de mită. Am şi factură. Se referea la suma care trebuia plătită către o firmă de materiale medicale. Eu nici n-am văzut acei bani”, a transmis chirurgul.
Doctorul pleacă în concendiu pe data de 7 iulie, iar femeia a început să se simtă rău, spune fratele Dianei.
“Sora mea a rămas internată. A început să se simtă brusc rău. Au apărut complicaţii. O fistulă gastrică, probabil acel plia al stomacului nu a fost cusut bine. Apoi, timp de două zile, peritonită. Doctorii şi+au dat seama abia a treia zi că are acea problemă” , spune Bogdan Gorea.
Câteva zile mai târziu, ea este operată din nou, şi i se găseşte bacteria Klebsiella pe data de 15 iulie. Două săptămâni mai târziu, medicii găsesc încă patru tipuri de germeni care au fost contactaţi de femeie în spital. Toţi mortali.
Peste mai mult de o lună după ce a fost internată, femeia s-a stins în acelaşi spital, la vârsta de 45 de ani. Pe 13 august fiul acesteia primește un telefon și este anunțat că mama sa a murit.
Informații scandaloase! Diana, pacienta care a murit infectată cu 5 tipuri de bacterii la Timişoara și cele 4 mari nume din sistemul sanitar care au ales să se opereze la clinici din străinătate
#DIRECT_ONE_59iiyw#
Familia Gorea s-a adresat Colegiului Medicilor şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dar cazul a fost clasat.
În timp ce românii mureau pe capete în spitalele din țară din cauza infecțiilor, doctorii și alte personalități alegeau clinici din afara țării pentru a-și rezolva problemele de sănătate.
Cătălin Cîrstoiu, ex-director al Spitalului Universitar de Urgenţă şi actual decan al Facultăţii de Medicină, a ales să se opereze la AKH în Viena.
“M-am operat la AKH pentru că nu aveam nici o soluție înRomânia!”, a spus Cîrstoiu.
Alexandru Rafila, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, fost consilier al ministrului Bănicioiu și actual președinte al Societății Române de Microbiologie, a ales tot Viena pentru o operaţie în 2009.
„M-am decis pentru Viena. A fost de supraviețuire, n-aveam soluție terapeutică în România!”, a afirmat Rafila.
Dorel Săndesc, fost şef ATI la Spitalul Județean din Timișoara, secretar de stat pe timpul dramei de la „Colectiv”, şi şeful Asociației Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a ales să se operezer în Milano, iar terapia a fost făcută în Japonia.
„Am suportatla Milano o intervenție de chirurgie robotică de prostată care nu se practică în România. Iar terapia am făcut-o în Japonia”, a declarat Săndeac.
Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii în perioada 2000-2003 în Cabinetul Adrian Năstase, șeful secției medicale a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca a ales tot o clinică din Viena pentru o intervenţie chirurgicală.
„Ca să evit popularizarea m-am operat la Viena!”, spune fostul ministru.