La finalul meciului jucat cu italianca Lucia Bronzetti (26 de ani, 66 WTA), din cadrul turneului Transylvania Open, meci pe care l-a pierdut cu un scor de 1-6, 1-6, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis. Vestea care i-a luat prin surprindere pe fanii sportivei, a avut un efect similar și asupra Soranei Cîrstea, care a îmbrățișat-o pe Halep, vizibil emoționată.
La finalul meciului, Simona Halep le-a transmis fanilor prezenți în tribunele de la Cluj că a participat pentru ultima dată la acest turneu. Ulterior, la conferința de presă, Halep a dat de înțeles că retragerea este definitivă.
„Chiar dacă nu am fost foarte apropiate, suntem colege. Am fost acolo una pentru cealaltă în multe momente, chiar dacă nu ne-am susținut vizibil. Eram mereu plecate. Rezultatele noastre au arătat că se poate în tenis.
Le doresc mult succes și le aștept și pe ele! Vârsta nu iartă pe nimeni. Nu e ușor să fac anunțul, dar parcă e o eliberare. Asta îmi doresc foarte mult”, a spus Simona Halep, potrivit Gazeta Sporturilor.
Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, iar asta o spun clar reușitele ei. Tenismena a câștigat două trofee de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. A mai jucat două finale pe zgura de la Paris și una pe hardul de la Melbourne.
Constănțeanca a petrecut 64 de săptămâni pe prima poziție a clasamentului mondial. Și la capitolul banilor câștigați din tenis ocupă un loc pe podium. Cu o sumă impresionantă de 40.232.663 de dolari, Simona Halep este depășită doar de surorile Williams, Serena și Venus .
Declinul carierei a început în septembrie 2023, odată cu acuzația de dopaj venită din partea ITIA. A stat pe bară mai bine de un an, perioadă în care condiția ei fizică au avut de suferit.
Revenită în 2024, Simona a jucat 5 meciuri oficiale, dintre care a reușit să câștige unul singur. A învins-o pe Arina Rodionova la turneul Challenger de la Hong Kong, cu 6-2, 4-6, 6-4.
În 2025 a refuzat mai multe invitații, printre care și cea în calificările de la Australian Open. A ales să vină la Transylvania Open pentru a le comunica fanilor vestea retragerii.