Ministerul transporturilor a avizat miercuri indicatorii tehnico-economici pentru extinderea magistralei de metrou M4. Un număr de 13 stații noi ar urma să fie construite în următorii ani pe această linie.
Metroul ar urma să ajungă până la Gara Progresul, potrivit lui Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.
Continuarea magistralei M4 va avea aproape 12 kilometri de traseu nou. Din această lungime, 10,84 km vor fi în exploatare, cu călători, în timp ce un segment de 1,1 km va face legătura cu depoul Progresul.
Traseul pleacă de la Gara de Nord 2, va avea un depou suprateran la Progresul și 13 stații de metrou noi. Proiectul va costa peste 3,4 miliarde de euro și ar trebui să fie gata în puțin peste 4 ani.
„Valoarea totală a investiției este de 3,43 miliarde euro (cu TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și alte surse de finanțare legal constituite. Durata de execuție a investiției este de 50 luni.
Reiterez faptul că metroul și trenul metropolitan trebuie să devină coloana vertebrală a infrastructurii de transport public, așa cum am stabilit și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, iar integrate cu restul sistemului de transport metropolitan, reprezintă singura soluție pentru rezolvarea traficului în regiunea București – Ilfov, dublate de dezvoltarea infrastructurii de transport (rutier, feroviar).
Implementarea acestuia va avea loc în parteneriat cu autoritățile publice locale din regiunea București-Ilfov, respectiv Consiliul Județean Ilfov și Primăria Sectorului 4”.